Barbu Mateescu: ”Curba inversă a interesului” (OPINIE)

Ca la aproape fiecare scrutin, am primit o invitație pentru a comenta „la cald” rezultatele alegerilor locale – sau măcar rezultatele în locurile unde se organizează exit poll-uri. Emisiunea urma să aibă loc, practic, la câteva minute după închiderea urnelor. Din când în când uit să refuz, adică particip la astfel de emisiuni. Din fericire, de data asta mi-am amintit să spun „nu”, un lucru ce are efecte benefice, cred eu, pentru toată lumea – de la audiență la postul respectiv și până la mine.

Voi explica mai jos care sunt problemele, fără a uita însă de un verișor nu foarte îndepărtat al acestei situații: interviul de luni dimineață. Premisa este aceeași: „ce părere aveți despre rezultate/ cum le comentați?” Tragedia este că, miercuri sau joi, atunci când rezultatele finale sunt în sfârșit disponibile iar informațiile din exit poll-uri pot fi corelate și tratate cu seriozitate, e prea târziu. Nu-i mai pasă nimănui. „Povestea” alegerilor locale a fost deja scrisă. Efectele sunt uneori tragice, alteori amuzante. În 2004, PSD a avut nevoie de săptămâni bune ca să-și dea seama că de fapt câștigaseră alegerile locale, obținând 50% din primăriile din România – un rezultat pe atunci fără precedent. Toată lumea, inclusiv PSD, fusese atentă la rezultatele din București și Cluj-Napoca, scrutine la care partidul își trimisese miniștrii de externe respectiv interne. Mass-media, inclusiv vectorii prietenoși PSD, au marșat la turație maximă pe acele scrutine și pe impactul lor deși ambele reprezentau „un cap de pod prea mult”, cum se zicea despre o bătălie din al doilea război mondial. De altfel, PSD a pierdut în trombă în București și Cluj-Napoca și la alegerile parlamentare sau primul tur din alegerile prezidențiale din acea toamnă, cu toate acestea obținând – exact ca la locale – rezultate *naționale* foarte bune, superioare competitorilor. Iar rezultatele naționale contează.

Alteori, deși nu atât de des pe cât am crede, rezultatele pot fi strânse. Pentru cine are curiozitatea să revadă emisiunile televizate sau exit-poll-urile din seara europarlamentarelor din 2019, clasamentul corect a fost foarte greu de prins sau intuit de către cineva. Diaspora a avut o prezență colosală, iar modul în care ea vota nu era ușor de determinat (ca dovadă, în primul tur al prezidențialelor din 2019 dispunerea voturilor în spațiul Iohannis-Barna a fost cu totul alta decât cea din spațiul PNL-USRPLUS la europarlamentare). Marja de eroare inerentă oricărui exit poll, faptul că unele date făceau vorbire despre ora 21 iar altele despre ora 19, incertitudinea mai sus menționată privind diaspora etc au creat un cocktail fascinant, dar dificil de comentat. În afară de platitudini respectabile, precum „avem trei forțe politice principale, cvasi-egale” sau „prezența a fost atipică” nu erau multe de zis. Fiecare afirmație în plus reprezenta un risc și o potențială inexactitate.

Până și la alegeri în care diferența dintre câștigător și pierzători este ceva mai clară, diavolul se ascunde în detalii. Intuiția profesională, clădită în timp pe baza experienței, cu privire la cine a votat cum poate fi anulată de datele socio-demografice detaliate ce sosesc luni sau marți, pe baza bunăvoinței oamenilor care au realizat exit poll-uri. La prezidențialele din 2019, de exemplu, am avut un fenomen nou: pensionari și oameni apropiați, ca vârstă, de prima pensie care resping oferta electorală a PSD și votează candidatul celui mai mare partid care i se opune – cam pentru prima dată de la Revoluție încoace. Dar prezidențialele sunt un caz mai degrabă fericit. Peste doar câteva săptămâni, dacă poți să crezi, avem alegeri parlamentare. La acestea, cu excepția cazurilor rarissime în care o ofertă electorală obține peste 50% din voturi, nu există câștigător. Reamintesc că este eminamente posibil să obții 43% din mandate, un detașat loc unu, și să zaci patru ani în opoziție, privind cum restul parlamentului s-a coalizat împotriva ta și guvernează fără ezitare. La alegeri precum parlamentarele, în special, contează și ultimul vot – iar rezultatele finale, cu adevărat finale, deși mulți oameni sunt stupefiați să audă, sunt generate abia joi după-masa. Informatizarea sistemului de vot nu a schimbat lucrurile, pentru că doar prezența este monitorizată computerizat – se votează și se numără voturile fix ca acum treizeci de ani, un lucru nu neapărat rău având în vedere pățaniile groaznice ale americanilor cu aparate computerizate de vot, precum și riscurile aferente. Dar atâta timp cât ștampilăm hârtii ce trebuie numărate de mână, totul este mai lent. Luni la prânz, de exemplu, putem avea rezultate parțiale pe baza a 66% din voturi. Pare mult. Dar în acest an, poate mai mult ca în alții, ecuația parlamentară și deci a guvernării depinde în bună măsură de partide care trec pragul sau nu, de sume care dau peste 50% din mandate au ba. Pentru a ști dacă PMP trece pragul, dacă ALDE trece pragul, dacă PNL+USRPLUS > 50% din mandate, cu minorități naționale au ba, va trebui așteptat. Și nu e deloc exclus ca cine este sub prag conform exit poll-urilor să fie peste prag după ce se numără voturile sau invers. Exclud aici o rea-voință a institutelor care organizează sondajele la ieșirea de la urne – diferența între 5,2% și 4,8%, la o prezență clasică pentru parlamentare, este de 25 de mii de voturi. La o prezență mică – și mai puțin.

În acest context, ce se poate comenta cu o bună certitudine sunt lucruri nu foarte apetisante, precum prezența prin comparație cu alte scrutine similare. Specialiștii în comunicare se pot distra pe baza discursurilor date de protagoniști imediat după rezultate – discursuri de asemenea prudente după momentul „Mihaela, dragostea mea!”. Există o defazare importantă între nevoia mass-media și a publicului de a înțelege ce s-a întâmplat și fluxul informațiilor. Mă aștept ca și în acest an oameni să se culce primari seara și să se trezească dimineața înfrânți sau invers. Nu mulți, dar este posibil.